Festivalul Turnirul Cetăților – Brașov 2010

La Brașov, festivalul ”Turnirul Cetăților” a avut loc în perioda 4-5 septembrie 2010, pe terenul de la Scoala Sportivă (actualele Arene Ion Țiriac). Anul trecut acest festival medieval, s-a desfașurat pe Cetate (Cetațuia Brașovului) și nu a avut așa mare succes ca cel de anul acesta. Au fost foarte multi vizitatori și locul a fost ideal pentru concerte, turnir, ateliere și chioșcuri cu mancare și produse.

Arenele liceului sportiv i-au lăsat pe oameni să vada spectacolul stând pe scaune în tribune. Cred că mulți brașoveni au aflat mai multe despre istoria medievală a țării, prin prezentare acestor asociații și spectacole. Am petrecut mai mult timp la acest festival, în ambele zile și am reușit să vad mai multe decât la o simplă vizită. Vă învit și pe voi să vedeți galeria de fotografii.

Continue reading

Related Images:

Festivalul Turnirul Cetăților – Bran 2010

Festivalul ”Turnirul Cetăților” s-a desfășurat la Bran, în perioda 14-15 August 2010. Festivalul a avut loc și în Râșnov, Făgăraș și Brașov (despre care vom avea alt articol). La Bran, pe platoul Inima Reginei, s-au desfășurat corturile și locurile de mâncat și distrat. Atmosfera era frumoasă, dar un pic prea rece căci nu era un liant între cavaleri și participanți. Ei își vedeau de-ale lor, vizitatorii de plimbat și văzut. Cred ca ține și de numărul de persoane participante pentru a crea atmosfera.

Cert este că acest festival place an după an mai mult la oameni. Concertele din timpul festivalului sunt frumoase și cavalerii și domnițele mai specializați. Vă invit la vizionat fotografiile de la festival.

Continue reading

Detalii arhitectonice de la Pelișor

Am vizitat Castelul Peleș, într-un tur extins, care a ținut ore întregi, trecând din cameră în cameră, uitându-ne la spațiile unde au trăit oameni. Am cautat-o pe Regina Maria, pe George Enescu, pe guvernantele, pe prințul Mihai. Mi-i închipuiam spălându-se în căzile de metal inoxidabil, ascultând muzică în salile de muzică sau stând la mese bând un ceai. N-am facut fotografii în Peleș, dar la Pelișor am reușit să prind ceva detalii de arhitectură.


La fotografia aceasta inca ma chinui sa imi dau seama de spatialitate ei.

Continue reading