Apa de izvor din Brașov infestată sau nu?

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov a făcut marţi (27 aprilie 2010) publice rezultatele analizelor efectuate pe probele de apă prelevate din izvoarele Braşovului: doar unul dintre cele patru izvoare are apă potabilă. Cică ar avea: escherichia coli, bacterii colimorfe şi enterococi intestinali.

Teoria conspirației iți zice să NU crezi acestea și să continui să mergi cu peturile și să stai la coadă la apă de izvor. Căci e o luptă deja la izvoare. Pe de-o parte pensionarii au gratis pe transportul în comun (trolee și autobuze), iar pe de altă parte fac și excursii montane până la izvoare. Locul de întâlnire s-a mutat din piata agro-alimentară, în natură, lângă ciripit de păsărele și susur de izvor. Nu fac nici un mișto aici, chiar așa este! Stateam de vorbă cu un vecin care e sofer pe autobuz din acela mare (cu burduf) și îmi povestea că e plin de pensionari care merg cu autobuzele. Sindromul acesta cu “întâlnirea la piață” l-am vazut și la părinții mei sau la prietenii lor.

Mai jos aveți legături către articolele care publica opinii pro și contra acestei analize a apei de izvor:
– Pro si contra: Razboiul apei
– Contra: Multumim George ca ne lasi sa bem apa cu bacterii! 3 izvoare contin escherichia coli, bacterii colimorfe şi enterococi intestinali

Redau mai jos opinia unui brașovean (sursa brasovultau.ro) care locuieste în cartierul Schei, căci sunt de acord cu el:

Campanie murdară împotriva folosirii apei de izvor!
Campania murdară declanşată de unele posturi tv locale şi ziare din Braşov împotriva folosirii apei de izvor este cea mai mare cacealma de presă de la revoluţie încoace. De mici copii folosim alături de mii de cetăţeni din Scheii Braşovului şi din restul oraşului, această apă limpede şi curată dată de natură, fără a avea probleme de sănătate. În aceste zile anumite instituţii sau societăţi comerciale interesate de închiderea acestor surse, fac o campanie murdară acestor surse de apa din natură. Analizele efectuate dau apa ca bună de băut…dar cică au nişte microorganisme în ele care pot duce la îmbolnăviri ale ale sistemului digestiv în timp. Cum vă explicaţi, ca exemplu personal, că eu cetăţean născut în Braşov, care beau apă de la aceste izvoare de peste 40 de ani nu am avut boli digestive, din contră nu mai fac pietre la rinichi de circa 5 ani de zile? Motivul acestei campanii este altul, creşterea numărului de negustori de ocazie care valorifică această apa în tot oraşul. În cutiile poştale au apărut în ultimele zile, anunţuri de distribuţie de apa plată de izvor, în bidoane de diverse capacităţi la preţuri rezonabile. Concurenţa bate la uşa noastră iar marilor producători nu le este prea bine. Că este o campanie de dezinformare o mai găsiţi şi în faptul că se dau ştiri despre izvoarele din Răcădau, sub Tâmpa, Pietrele lui Solomon, Iepure şi se dau poze cu izvorul de la Sf. Treime din Scheii Braşovului. Analizele de apă luate de o anumită firmă, nu arată realitatea de pe teren. Apa de la robinetele braşovenilor este de sute de ori mai poluată decât apa din izvoarele noastre din Scheii Braşovului. Posturile de tv care au realizat această anchetă, într-un stil agresiv, mai bine ar realiza o anchetă serioasă la barajul de la Tărlung unde situaţia este deosebit de gravă, gradul de poluare freatica depăşeşte toate normele admisibile în vigoare şi nu mă refer aici la bazinele de prepararea apei potabile ci la cele colaterale (împrejmuirea lacului, starea bazinului de captare, deversarea de gunoaie menajere în zonă bazinului etc). A.S.

Mă gândeam și eu să mă alimentez cu apă de izvor și ceea ce am aflat de la cunoscuți este ca cineva cu copil acasă, a facut analize la apele de la izvoare și cea mai bună apă ar fii cea de la Pietrele lui Solomon. Poate din cauza istoriei și energiei acestui loc. Oricum eu ma gandesc la o formula apa de izvor + filtru = apă nici cu bacterii, dar nici sănătoasă.

N-am mai fost de multă vreme pe la Pietrele lui Solomon și în minte îmi vine doar izvorul LD (Laurenţiu Duican). Nu stiu mulți de ce este o placuță la acel izvor, situat pe drumul dintre fosta cabană și locul cu banci dintre pietre, mai sus de curba cea mare a drumului. Fiind prieteni de familie, părinții profesori și fratele meu meu de varstă aproximativă, am putut să stiu istoria acestui izvor. Laurențiu și parinții lui iubeau natura și excursiile (ca de altfel multe familii pe vremea lui Ceaușescu) și îngrijeau de fiecare dată acest izvor. Un accident îngrozitor a curmat viața acestui tănar (nu dau detalii cum, ca nu suntem la stiri) și părinții au ramas doar cu amintirea copilului lor drag. Și au continuat să traiască amenajand mormantul la biserica greceasca, izvorul de la Pietrele lui Solomon, publicând carți de matematică postum și organizând concursuri de matematica nationale. Și astfel, apa din acest izvor are și o istorie.

(28 aprilie 2010)

Related Images:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*